MATT PĂRĂSI SPITALUL după ce discută posibilitatea de a acoperi costurile unui salon privat, pentru atunci când Nora va fi transferată într-o cameră de spital normală. Se asigură că au înțeles că nu trebuia făcut nici un fel de tam-tam în privința persoanei care plătea factura și a reușit să îi convingă. Le-a explicat că Nora era o femeie mândră și nu ar fi fost bine pentru sănătatea ei să se enerveze. Avu grijă să sublinieze faptul că așa s-ar fi întâmplat dacă ei i-ar fi spus cine acoperea costurile. Într-un taxi, pe drum înapoi spre casa Beckăi și a lui Bryan, se întrebă care erau motivele din cauza cărora reacționa în felul acela. Era un bărbat rațional și nu făcea niciodată nimic fără să cântărească tot ce era pro și împotriva a face ceva. De data aceasta, însă, nici măcar nu se ob