Simona,viata imperfectă

Tatăl ființă invizibila,Floarea prietena pe veci

Tatăl Simonei,era un alcoolic jegos care în cea mai mare parte de timp își îneca amarul în alcool,nu cred ca își amintea cine e Simona și/sau că avea o fată pe nume Simona...La priveghi,văzându-și tatăl pe care ea chiar își dorea să îl cunoască in prezent,nu doar să și-l amintească,plânge și se roagă să nu fie acela tatăl ei,dar în zadar,trupul fără suflet nu avea c*m să îi șteargă lacrimile sau sa o facă să zâmbească...Acea ființă care dispăruse din viața ei înainte sa îl cunoască era doar un necunoscut pentru care își vărsa lacrimile și puterile...Familia Simonei,ne fiind de acord să rămână sau sa aibă vreo tangență cu rudele din partea tatălui o duc pe Simona acasă și nu o mai lasă să meargă la priveghi...Despre înmormântare nu pot să vă zic decât că fata nu și-a făcut apariția,ba din contra a fost obligată să meargă la botezul fratelui său vitreg și să se distreze și să fie cu zâmbetul pe buze ca și c*m nimic din toate astea nu s-au întâmplat...Simona nici după jumătate de an nu și-a revenit din mini depresia pe care a suferit-o și o are din vina morții tatălui său și din vina familiei sale care pur și simplu o țineau în lanțuri mintale,ne lăsând-o să meargă sau să facă ceva în legătură cu viața ei...Simona dorindu-si numai și numai liniște și pace în familia ei și să stea singură,în casa cu acele persoane simțea că își înfige singura cuțitul în rană și învârte acolo până nu va mai putea...Liniștea era sinonim cu viața perfecta pentru Simona,care zilnic primea încă un cuțit sau chiar două în inima ei de copilă,nimic și nimeni nu o mai putea ajuta,era praf mintal,dar și fizic...Singura persoana care chiar îi mai aducea zâmbetul pe buze era Bujora (o altă poreclă prostească) prietena ei cea mai bună,în ciuda faptului că zilnic avea certuri cu părinții ei pe tema faptului că Simona nu avea voie să vorbească sau să umble cu Bujora....ele doua erau de nedespărțit,prin câte certuri au trecut,atâtea împăcări au avut,dar nu renuntau una la alta nici în ruptul capului. Se iubeau una pe alta la infinit,chiar dacă nu își arătau una alteia lucrul ăsta,în adâncul sufletelor lor știau asta destul de bine...Să va spun câte ceva și despre Bujora,ea era firea aia care zilnic era supărată,dar și vesela,avea acea adrenalină care o completa la perfecție pe Simona,ea era singurul zâmbet care îl avea Simona în momentele negre...De aceea fata,incerca de cele mai multe ori să aibă grijă de floarea ei,de Bujora ei preferată