CAPITOLUL 2
1799 Words
CAPITOLUL 2
––––––––
TOT ÎN PREZENT – 19 iulie...
––––––––
TÂNĂRA PĂRĂSI HOLUL hotelului cu mersul său leneș, caracteristic, și se îndreptă spre rândul de lifturi lucitoare aliniate la capătul unei scări cu trei trepte. Apăsă pe buton să cheme unul dintre lifturi și apoi așteptă, jucându-se cu eșarfa ei și admirând motivul geometric al covorului de pe hol.
Era dusă pe gânduri și nu-l observă pe bărbatul cu părul negru, ascuns după una dintre coloane. I se ridicase părul la ceafă, avertizând-o de un pericol iminent, dar nu-i dădu nici o atenție. Părea stupid să fie în pericol în holul unui hotel atât de aglomerat.
Bărbatul o privea fix, cu sprâncenele adunate într-o încruntare teribilă.
Ea nu știa că acesta auzise conversația pe care tocmai o avusese cu recepționerul și, de fapt, nici nu îi păsa. Se decisese deja să lase totul în urmă, în trecut, și să-și vadă de viața ei, așa că acum era chiar nerăbdătoare să vadă ce-i va aduce viitorul.
Se duse în apartamentul său și, în mai puțin de zece minute, se întoarse în holul de la intrare. Nu se obosise să despacheteze când ajunsese acolo în dimineața aceea așa că nu avusese nevoie de prea mult timp ca să-și adune lucrurile.
Își plăti factura, lăsând un alt bacșiș generos recepționerului care o ajutase, iar apoi l-a rugat pe valet să-i aducă mașina închiriată în fața hotelului.
Închiriase un automobil mic decapotabil, nimic deosebit, doar o mașină cu care să se poată deplasa. Valetul deja coborâse capota, iar acel mic gest plin de atenție îi aduse un zâmbet pe buze. În sfîrșit, simțea că vacanța îi începuse.
Valetul îi puse singura valiză în portbagaj și geanta cu laptopul pe locul din spate al mașinii. Se aplecă ușor când femeia îi dădu o bancnotă împăturită, împreună cu un zâmbet larg.
Odată așezată în mașină, învârti cheia în accelerație mai întâi, iar apoi porni sistemul de navigare, introducând adresa casei pe care o închiriase pe plajă.
Acum se simțea în siguranță, așa că își scoase pălăria și își scutură capul. Părul îi căzu pe umeri în șuvițe dese și ondulate de culoarea mierii, iar razele soarelui de după-amiază reflectau nuanțe de roșu ici colea în culoarea bogată.
Ușurarea că totul se terminase o făcea să se simtă liberă. Știa că acum lucrurile se vor întoarce la normal și nu va mai resimți neliniștea de dinainte și nici nu-și va mai pune întrebări care nu aveau răspuns.
Viața așa c*m o știa și pe care o iubea era din nou a ei. Avea controlul asupra ei și știa dinainte c*m stăteau lucrurile cu oamenii din jurul ei.
Era fericită că nu o mai măcina incertitudinea, înnebunind-o și umplându-i nopțile albe cu anxietate.
Conduse încet de-a lungul aleii din fața hotelului, iar apoi întoarse pe șoseaua care ducea spre plajă. Nu observă SUV-ul negru care o urmărea, lăsând câteva mașini între ei, dar nici măcar nu se gândise să se uite după o coadă.
Conduse cu viteză moderată, c*m îi era obiceiul. Nu se grăbea defel. Casa o va aștepta în același loc, indiferent când ar fi ajuns acolo.
Era în vacanță oricum. Își îndeplinise misiunea, iar acum nu mai trebuia să se gândească decât la ocean, soare și ea însăși. Va lâncezi pe plajă diminețile și va innota în piscină serile.
Deja își planificase să stea cât mai departe de lume și orice fel de stress. Pentru o vreme, avea nevoie de o schimbare. Își dorea pace și solitudine.
Recunoștea că fusese cumva interesant să guste acele sentimente neliniștitoare, chiar dacă uneori o stresaseră. Cel puțin i-au adus o neliniște ce i-au condimentat viața și nu regreta că s-a simțit puțin diferit pentru o vreme. Fusese cumva... educațional.
Cu toate acestea, era comod să fie ea însăși din nou și să-și regăsească vechea rutină. Aștepta cu b*ațele deschise un viitor în care nu trebuia să caute o explicație pentru evenimente sau lucruri care mai bine rămâneau o necunoscută.
Casa de vacanță pe care o închiriase nu era departe de hotel. În nici cincisprezece minute ajunse la destinație.
Conduse în fața bungaloului ridicat la marginea plajei și își opri mașina să admire căsuța și împrejurimile câteva momente. Îi plăcea.
Aceea urma să fie oaza ei de pace pentru următoarele zece zile. Priveliștea, dar și vocea și mirosul oceanului, înnabușiră orice regret că a părăsit Montrealul și și-a luat câteva zile libere.
După câteva minute, și-a parcat mașina decapotabilă sub adăpostul improvizat exact pentru aceea și opri motorul. Coborî din mașină, iar apoi ridică capota. Plătise pentru asigurare, dar nu dorea să aibă nici un fel de probleme la returnarea mașinii.
Tânără respiră cu nesaț mirosul sărat al mării. Briza îi zburli părul și ea zâmbi. Un fulger de plăcere îi energiză tot corpul.
Își scoase valiza din portbagaj și deschise ușa din spate a mașinii pentru a-și lua laptopul. Cu pași leneși, parcurse cărarea pavată ce ducea spre casă, iar apoi căută cheile sub ghiveciul de flori din dreapta ușii unde agentul de închiriare îi spusese că le va lăsa.
Intră în casă, închizând ușa în spatele ei. Interiorul era exact c*m i se promisese și arăta mai bine decât se așteptase.
Niciodată nu avusese încredere în fotografiile prezentate lângă casele sau apartamentele de închiriat și chiar crezuse că agentul doar lăudase casa pentru a o face să o închirieze.
Cu toate acestea, casa era plină de personalitate și comfortabilă în același timp. Mobila din camera de zi părea ușoară și funcțională.
Își lăsă laptopul pe măsuța de cafea și se duse să arunce o privire la dormitoare.
Ca să ajungă acolo trebui să urce câteva scări, dar dormitorul principal o încântă. Razele soarelui încălzeau galbenul pereților și cuvertura cărămizie de pe pat.
Își lăsă valiza pe podea lângă pat. Nu se mai obosi să-și schimbe rochia pe care o purta. Ieși pe terasa din spatele casei, care dădea spre mare. Dorea să se bucure de restul după amiezei.
Își turnase un pahar de vin înainte de a ieși și își luase telefonul mobil cu ea, pentru că știa că el o va suna. Suna întotdeauna și nu credea că-și va schimba obiceiul taman atunci.
Pe terasă, găsi câteva fotolii de răchită și o masă ovală pentru șase persoane, umbrite de o umbrelă mare, plină de culoare. Își puse paharul pe masă și se întoarse să privească plaja.
Pe nisip, dincolo de terasă, două șezlonguri o așteptau la marginea piscinei dacă dorea să facă plajă. Puțin mai departe, poate după o plimbare de numai două minute, putea să se bucure de valurile mării.
Își lăsă și telefonul mobil pe masă și se așeză intr-unul dintre fotolii. Își întinse picioarele pe un altul și se relaxă. Încordarea ultimelor zile începu să i se disipeze din corp încet.
Își închise ochii câteva secunde și-și lăsă mintea să vagabondeze. Nu dorea să se gândească la nimic anume, ci doar să disipeze toate impresiile pe care le adunase în acea zi și să le abandoneze în trecut unde le era locul. Deja își atinsese scopul.
Abia avu parte de câteva minute de deconectare, când îi sună telefonul. Aruncă o privire ezitantă la ecran și, ca de obicei, arăta ‘număr privat’.
Se strâmbă. Grimasa o făcea să arate mult mai tânără decât era, ca o adolescentă plină de temperament.
Simțindu-se malițioasă, femeia lăsă telefonul să sune de câteva ori și numai după aceea răspunse.
-Alo!
-Kate, ești tu, iubito? auzi pe linie vocea bărbătească pe care o știa atât de bine.
-Da, eu sunt, desigur, spuse ea, încercând să-și oprească mârâitul care i se formase în gâtlej.
Era o intrebare idioată. Cine altcineva ar putea răspunde la telefonul meu? Doar nu se înâmplase niciodată așa ceva.
Mai mult decât atât, în astfel de momente, pur și simplu ura cuvântul acela ‘iubito’. Ce o supăra cel mai tare era faptul că nu-și putea da seama dacă era sincer sau nu și asta o înnebunea.
Nu înțelegea de ce el era singura persoană pe care nu o putea citi. Era innebunitor să nu știe ce gândește și care îi erau intențiile.
-Îți mulțumesc, dragostea mea. I-am primit. Ești nemaipomenită, continuă el.
Tonul vocii lui trezi din nou la viață fluturii care dormitau în stomacul ei. Timbrul coborât și ușor răgușit și o făcea să-și imagineze un cowboy cu un pahar de whiskey într-o mînă și un trabuc în cealaltă. Era probabil o reminiscență din zilele copilăriei când adora să se uite la filme western.
I se făcea pielea găină ori de câte ori îl auzea vorbind. Se ura pe sine pentru că de fiecare dată, coeficientul de inteligență îi scădea la două numere. Se crezuse mai deșteaptă de-atât.
‘Bineînțeles, că sunt,’ gândi ea, ‘probabil fantastic de cretină.’
În ciuda gândurilor sale, răspunse altceva:
-Atunci totul e în regulă, da?
-Da, draga mea, răspunse el, iar apoi tăcu timp de câteva secunde. Te aud de parcă ai fi foarte aproape acum. De obicei nu te aud atât de bine, spuse el pe un ton ușor perplex.
-Probabil că ai obținut o linie bună, replică ea cu indiferență, iar buzele i se arcuiră într-un zâmbet disprețuitor.
Desigur că o auzea mai bine. Ce Dumnezeu, erau amândoi în același oraș. Evident, nu avea nici o intenție să-i spună adevărul. Nu trecuse prin toate acele încercări numai ca să-i mărturisească lui totul.
-Acum totul va fi bine, continuă el, pe o voce fermă. Voi termina ce am de făcut aici și voi veni la tine.
-Nu te grăbi pentru mine, replică ea fără să se gândească, iar apoi închise ochii frustrată.
Kate se temea că el va înțelege la ce s-a referit și va ghici că vrea pur și simplu s-o termine cu el. Nu vroia să mai continue cu acea așa-zisă relație.
-Ce vrei să spui? întrebă el cu aceeași voce dură pe care o folosea ori de câte ori se enerva.
Vocea lui avea o tonalitate mai coborâtă acum și Kate efectiv ura profund nota de autoritate ce răzbătea din cuvintele sale.
Lui Kate nu-i plăcea atitudinea lui. Probabil că bărbatul considera că va răspunde vocii sale poruncitoare și se va comporta corespunzător. Observase că reacția aceea îi era caracteristică și că omul nu reușea să-și controleze vorbele, dar asta nu o făcea să-i displacă mai puțin.
-Vreau să spun că e posibil să părăsesc țara pentru o vreme, Ryan. Probeme de familie, știi c*m e, spuse ea. Desigur, telefonul nu-mi va funcționa în afara țării pentru că nu am serviciu internațional. Te voi suna eu când pot, da? spuse ea pe un ton conciliatoriu.
Nu se simțea ea prea conciliatoare în acel moment, dar dorea să încheie conversația și să o termine cu el definitiv.
Ryan nu răspunse nimic pentru o vreme și tăcerea deveni din ce în ce mai apăsătoare și amenințătoare.
-Mai ești acolo? întrebă ea după mai bine de un minut.
-Da, sunt, sunt aici, Kate. Și când spun aici, asta înseamnă aici, replică el, înfierbântat.
Nici o clipă mai târziu, pași apăsați răsunară pe veranda ce înconjura casa. Kate privi în direcția pașilor și-l văzu pe Ryan venind spre ea.
Buzele îi erau strânse într-o grimasă furioasă. Își închise telefonul, iar expresia de pe chipul lui nu prevestea nimic bun.
- Writer
